de arh. Alexandru Găvozdea, lider Platforma Sibiu2024
Aveam 10 ani la Revoluție. Amintirile din acele zile mi-au rămas vii de parcă s-ar fi întâmplat totul ieri. Eram singur acasă, mama și tata la serviciu, când am auzit un vuiet de pe stradă. Am deschis ușa de la balcon și am văzut șuvoaie de oameni care strigau „Ceaușescu și soția, să plece din România!”. A fost prima oară după multă vreme când mi-a dispărut frica în care trăisem – că tata va fi arestat că eu spusesem unor prieteni de la bloc un banc cu Ceaușescu auzit la Europa liberă la radioul nostru, Bucur 6.
Când s-au întors părinții de la serviciu le-am povestit săltând ca un cintezoi ce văzusem pe strada de sub balconul nostru și ce strigau oamenii. La alimentara de la colț s-au băgat în acea seara portocale și banane și tata a venit cu o pungă plină. De atunci, pentru mine, portocalele nu sunt altceva decât gustul și mirosul libertății și bucuriei.
Noaptea ne-am trezit în rafalele de foc automat. Am mers prin apartamentul în beznă spre bucătărie. Prin balcon vedeam spre Spitalul județean din care și spre care se trăgea. Trasoarele luminau cerul ca un spectacol tenebru de focuri de artificii. Un trasor răzleț a venit spre blocul nostru – ne-am retras în patru labe spre camerele opuse pericolului. Mirosea a frică.
Sibiul este orașul în care au murit mulți oameni în acele zile. Mai mulți au murit în Timișoara și București. Ar fi fost firesc ca în 34 de ani de la evenimente să știm cu claritate ce s-a întâmplat atunci. Poveștile cu teroriștii – cine le-a creat și de ce. Cine a mințit, înfricoșat și manipulat sute de mii de oameni și pentru ce. Să deslușim acele morți și rolurile jucate de actorii Revoluției și de instituțiile statului – armată, poliție, securitate.
Revoluția la Sibiu. Sursa Historia.ro
În decembrie 1989, am scăpat de o dictatură feroce în care generațiile bunicilor și părinților noștri au trăit cu frică, cu foame și lipsiți de libertatea care ne face oameni. Pentru tineri și de fapt, pentru oricine n-a trăit așa ceva, este imposibil de imaginat ce înseamnă viața fără să poți spune măcar din când în când ce crezi. Să fii atent la orice cuvânt scoți dincolo de pereții casei și nici ei întotdeauna foarte siguri. Cel mai mare rău creat de dictatura lui Ceaușescu a fost sistemul de supraveghere și delațiune prin care am devenit suspicioși unii cu alții, ne-am pierdut încrederea în colegi, în prieteni, vecini și chiar în rude. Prieteni și-au turnat prietenii, vecinul vecinii și în unele cazuri, soții între ei. Acesta este un cancer sufletesc de pe urma căruia cu greu ne revenim și nu putem spune chiar și după 34 de ani că suntem complet vindecați.
Ce am câștigat în 1989 sunt în primul rând libertățile – libertatea cuvântului, a credinței, a opiniei, a deciziei de a trăi după propria conștiință și dorință. Acum le avem. Ne-am obișnuit cu ele, fac parte din cotidianul banal. Dar ele trebuie apărate permanent. Democrația nu se susține de la sine. Europa, locul unde s-a inventat democrația, este străbătută de la vest la est de curente extremiste. Mișcări politice extremiste de dreapta participă în alegeri și câștigă alegeri în Europa. Avem un război la graniță care ne amintește că poți pierde în câteva zile toate libertățile, familia și viața. Avem în România un partid extremist care acționează cu violență și care nu e marginal. Partid care propune restrângeri de drepturi și care sapă constant la adeziunea noastră față de Uniunea Europeană, adeziune de pe urma căreia România e o țară mai prosperă și mai democratică. Evident, nu suficient, mai avem mult de recuperat, dar să nu uităm de unde am plecat în 1989.
Democrația rezistă doar prin atașamentul nostru activ la ea. Dacă o considerăm ca aerul care ne intră în plămâni – fără să facem niciun efort conștient, ea slăbește.
Multe luni după Revoluție, am umblat cu copiii de la bloc să descoperim urme de proiectile lăsate pe clădiri de luptele de la Sibiu. Unele se mai pot vedea și azi. Să le privim și să ne aducem aminte că ce am câștigat atunci în decembrie 1989 poate fi păstrat dacă nu uităm. Și să le povestim copiilor.
Lasă un răspuns